O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului - Adina Popescu

vineri, 23 iunie 2017


Primul volum din trilogia imaginată de scriitoarea Adina Popescu

O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului, de Adina Popescu | Ed. Arthur, 2015, 434 pag. | Ilustrații de Amalia Dulhan


De Adina Popescu citisem Povestiri de pe Calea Moșilor, care m-a cucerit prin tonul natural și plin de umor, apoi am cunoscut-o pe autoare când i-am luat un interviu despre biblioteca personală. La despărțire, am primit în dar „Cartea Pricoliciului”, primul volum al trilogiei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”. Am sărit în sus de bucurie (bine, doar în interior), pentru că aveam cartea pe lista de dorințe, auzisem păreri foarte bune despre ea și eram tare curioasă să o citesc. Adina m-a avertizat: „Trebuie să ai răbdare până treci de primele 60 de pagini. Așa mi-au spus mai mulți cititori, că începutul e mai greu.” A rămas ca după lectură să-i spun o părere sinceră, cu bune și cu rele. Am avut ceva emoții, recunosc, pentru că încerc să fiu un cititor cât mai obiectiv și să nu trec sub tăcere aspectele care mi-au plăcut mai puțin sau chiar deloc. Dacă nu-mi va plăcea cartea?

Iată că nici avertismentul Adinei, nici teama mea nu-și aveau rostul, după cum am constatat ulterior. Cartea m-a prins imediat, prin câteva „cârlige” care m-au intrigat: ce e acela Basm Comercial? Ce-i cu traficul de scaune și cu satele bântuite în mod oficial? Dar cu cartea interzisă care îl înspăimântă pe Președinte? Și tot așa. Sunt multe aspecte neobișnuite care mi-au trezit interesul de la bun început, așternând premisa unei povești pline de fantezie și mister. Și, într-adevăr, am citit cartea cu mare plăcere până la final, ba râzând, ba plină de uimire, ba cu sufletul la gură, sau cu inima strânsă de mila unuia sau a altuia dintre personaje (dar mai cu seamă a Pricoliciului, care-i unul dintre cei mai amărâți și mai simpatici protagoniști pe care i-am întâlnit în ultima vreme).

Este de admirat ce a reușit să facă scriitoarea în acest roman, aducând laolaltă o mulțime de personaje din basmele românești (unele dintre ele mai puțin cunoscute astăzi sau chiar uitate), dându-le roluri noi într-o poveste inedită, croită din temelii, după un plan pe care nu-l înțelegi de la bun început. Deși este promovată drept o carte pentru adolescenți, nu este nici pe departe o lectură ușoară - din contră, narațiunea este surprinzător de complexă, fiind construită pe mai multe planuri urmărite alternativ, cu o tonă de amănunte interesante, pe care le-am devorat cu nesaț. Chiar mă bucur că am citit cartea mai târziu, căci se zvonește că nu mai avem mult de așteptat până apare volumul al doilea, „Cartea Fetiței Vampir”.

Copilul din mine abia așteaptă să evadeze într-o lume plină de fantezie, iar „Cartea Pricoliciului” mi-a oferit ore bune de încântare. M-am reîntâlnit cu personaje binecunoscute (Greuceanu, Călin, File din Poveste, Făt-Frumos, Împăratul Roșu și Împăratul Verde), dar și cu unele mai mărunte (Șarpele Casei, Blajinii, Sfarmă-Piatră), cu toții angrenați într-o poveste nouă - căci sunt vremuri noi, cu reguli noi, diferite de cele pe care le știam din copilărie. Sunt și personaje de care nu auzisem niciodată, sau poate că le-am uitat între timp. Cine-or mai fi Pipăruș-Petru și Florea-Înflorit? Dar Inia Dinia și Triști-Copil? Povestea primilor doi poate fi citită aici (mi-am dat seama că o știusem cândva), iar a celorlalți aici. Nici de Pricolici nu cred că auzisem vreodată, iar DEX-ul nu oferă prea multe lămuriri. Abia zilele trecute, descoperind în biblioteca de acasă „Dicționarul de mitologie generală” al lui Victor Kernbach (pe care habar n-aveam că îl am!), am găsit următoarea definiție: 



Scriitura Adinei Popescu are mult umor, și-n plus sunt o grămadă de analogii mai mult sau mai puțin subtile cu situații din România contemporană, pe care un cititor adult le va recunoaște cu ușurință. Pe de altă parte, sunt și numeroase referințe la varii locuri și amănunte din basmele românești, care pot fi trecute ușor cu vederea, pentru că cine mai cunoaște astăzi vechile povești? De pildă, vrăjitoarele de la Calu Gastru, pomenite la pagina 12 - dacă n-aș fi citit recent „Trişti-Copil și Inia Dinia”, nu aș fi știut că ăsta e numele mănăstirii unde pleacă fata de împărat. Nici că Ciută-Nevăzută este tatăl Ilenei-Cosânzeana în povestea „Pipăruș-Petru și Florea-Înflorit”. Dar câte referințe de felul acesta or mai fi și nu le-am observat...

„Cartea Pricoliciului” se deschide cu o scenă matinală: în vila lui din Cetatea de Scaune, Președintele tocmai ia micul dejun, care a devenit coșmarul mandatului său - asta din cauză că pe farfurie găsește mereu aceeași roșie dulce și zemoasă, pe care o înghite cu noduri. De ce, vom afla mai târziu. Văzute de la fereastra lui, străzile orașului se deslușesc cu greu prin pâcla densă și înecăcioasă, hrănită de fumul miilor de scaune incendiate zilnic. Este o atmosferă sumbră, din care veselia și culoarea au dispărut parcă cu desăvârșire, deși existența locuitorilor are o componentă magică: lumea lor este populată de făpturi de basm, care se ascund adeseori sub aparențele unor oameni obișnuiți.

Ne aflăm în era Basmului Comercial, când inginerii de povești au grijă ca basmele să fie reglementate și să ajungă la o formă ideală, lipsită de confuzii și neclarități. Deși este o lume modernă, aparent democratică, în care se încearcă repararea greșelilor făcute în timpul Basmului Nou, nu toate personajele se bucură de aceleași drepturi. Vremea de glorie a voinicilor a apus de mult, spre finalul Basmelor de Mijloc, iar din uz au ieșit formule și expresii odinioară populare, precum „unde-ți stau acum picioarele îți va sta și capul!”. Unele personaje nu mai corespund noilor norme și sunt amenințate cu dispariția, pe când altele s-au săturat de povestea lor și au renunțat de bunăvoie la puterile lor magice pentru confortul unei existențe banale.

(...) în zilele noastre nimeni nu mai avea chef, de fapt, să-și mai ia în serios povestea. Bucurându-se de o aparentă libertate pe care le-o dădea acum Basmul Comercial, cele mai multe dintre personaje duceau o viață normală pe Tărâmul Nostru. Unele își găsiseră noi meserii și refuzau să se mai întoarcă la cele vechi. Altele își întemeiaseră familii mixte (Scorpia de pildă se căsătorise cu un pompier) și mergeau în fiecare zi la slujbă, ca în orice societate normală, lipsită de fantezie. Basmagiii ar fi catalogat aceste noi tendințe (...) drept asimilarea minorităților magice în rândul populației. Făpturile de basm de prin părțile noastre ar fi acceptat oricând confortul unui apartament la bloc, cu aer condiționat, calorifere, apă caldă și frigidere pline, în loc să hălăduiască prin codrii neprimitori, să locuiască prin cine știe ce văgăuni sau să pornească în aventuri care să le pună viața în pericol doar pentru că așa le era dat în povestea lor. (pag. 129)

Este o lume populată de strigoi șomeri și căpcăuni angajați la Salubritate, de zmei care au devenit patroni sau șoferi de camion, de Corectori fanatici cu ochi rotitori și penițe înecate în cerneală roșie, cu care scrijelesc X-uri mari peste personaje și povești ce abia se înfiripă. Castelele zmeiești sunt naționalizate, Făt-Frumos e dresor de cai, iar Scufița Roșie este internată într-un sanatoriu de afecțiuni neuromagice din cauza stresului provocat de întâlnirile repetate cu Lupul cel Rău - însă toate acestea reprezintă doar o mică parte din surprizele pe care le ascunde „Cartea Pricoliciului”. 

Țara Vampirilor (cunoscută de-a lungul timpului și ca Țara meșterului Manole sau Țara Oilor Năzdrăvane) se află în prag de înfrățire cu Conglomeratul Țărilor cu Roșii Palide, însă lucrurile scârțâie prin părțile esențiale, iar legile nu prea sunt respectate. Până și moartea a devenit o afacere profitabilă în Țara Vampirilor - pentru beneficiul statului, nimic nu se pierde, totul se preschimbă. Însă taman aici, unde vampirii autentici ar fi trebuit să fie la fel de numeroși ca elfii în Țara Verde a Spiridușilor, aceștia au dispărut cu desăvârșire, refuzând să participe la Reconstrucția Țării. Există și un Decret ale cărui articole sunt teribil de amuzante - includ unul singur, pentru a vă face o idee despre umorul savuros, adeseori ironic, al Adinei Popescu:

Art. 16 - Morții-vii. Orice familie are datoria să livreze o dată la cinci ani un decedat statului, de preferat bătrânii trecuți de vârsta de optzeci de ani. Acesta va fi supus la îmbălsămări succesive și la o terapie post-mortem care îi va permite să fie apt de anumite comportamente specifice strigoilor și moroilor. După un an de folosință în beneficiul statului, decedatul uzat va fi înapoiat familiei, care va putea să-l îngroape conform tradiției (pag. 96)

Cât despre Pricolici... Doamne, cât l-am îndrăgit pe acest personaj! De la detaliile mărunte, precum grota în care a adunat tot felul de obiecte stricate sau cortul confecționat din ambalaje de chipsuri, la evenimentele majore - schimbările care-l alungă din pădure și pățaniile prin care trece în peregrinările lui prin Țara Vampirilor -, istoria Pricoliciului mi-a trezit o simpatie plină de milă pentru sărmana făptură străveche, care și-a uitat povestea și se simte nespus de singură, având convingerea că neamul său a dispărut de pe fața pământului. Un alt personaj interesant este Domnul Ar (de la Archibald), care lucrează pentru Institutul de Reglementare a Miturilor și Poveștilor și pe care Pricoliciul îl ia drept un Călător - o ființă care leagă lumile ce se dezleagă și îi numește pe cei nenumiți.

Lumea închipuită de Adina Popescu se construiește treptat, pe tot parcursul cărții, fapt care m-a ținut în priză până la final; aflăm permanent informații interesante despre un personaj sau altul, despre perioadele basmului sau despre noile reguli din perioada Basmului Comercial, iar ilustrațiile Amaliei Dulhan completează minunat diverse scene ale cărții. Cu excepția personajelor preluate fidel din mitologia românească (cu siguranță, în spatele cărții se află o documentare serioasă), autoarea se folosește din plin de propria imaginație, alcătuind totodată o radiografie minuțioasă a istoriei basmului. Niciodată până acum nu am privit poveștile și personajele lor din perspectiva inedită pe care o propune Adina Popescu, nici n-am știut că făpturile de basm sunt amenințate de un sfârșit: odată uitate și nepovestite, ele dispar pentru totdeauna. Mie, una, romanul Adinei mi-a făcut poftă să recitesc cărțile din copilărie - cele părăsite într-un dulap și nemaideschise de ani buni. 

Călin File n-a spus mai mult, fiindcă din firea lui nu era prea vorbăreț. Iar când începea cu adevărat să vorbească, vorbea ca din cărți. Nu era vina lui - nu fusese de la bun început un personaj de basm autentic, fiindcă provenea dintr-un Basm Cult. Nu se întrupase din cântece și legende transmise din generație în generație. Fusese doar capriciul egoist al unui scriitor și trebuia să corespundă intereselor lui. 
Călătorul își dădea seama că acest personaj era diferit față de toată oștirea pe care o comanda, chiar și față de superiorul său, împăratul, care, în ciuda faptului că fusese înlăturat de la putere și tras pe linie moartă, era un împărat cât se poate de veritabil și de prezent în Lumea Poveștilor. (...) În privința lui Călin File lucrurile stăteau un pic altfel. Deși nu era nici pe departe atât de popular ca împăratul, nici el nu dădea vreun semn de alterare, decolorare, dispariție, pentru că exista în manualele de literatură locale. (pag. 290) 

Aspectele care mi-au plăcut mai puțin nu sunt multe, din fericire. În primul rând, n-am înțeles prea bine care sunt diferențele dintre Basmul Comercial, Basmul Nou, Poveștile de Mijloc și Basmul Străvechi (e pomenit la un moment dat și Basmul Vechi, dar nu m-am lămurit dacă e o perioadă distinctă). Deși autoarea vorbește pe parcurs despre aceste etape din evoluția (sau involuția?) basmului, tot n-am rămas la final cu noțiuni clare despre specificul lor și, dacă cineva m-ar pune acum să le fac o prezentare succintă, n-aș fi în stare. Pentru adulții cu minți mai încete, ar fi fost binevenită o notă explicativă cu definițiile fiecărui tip de basm, eventual cu exemple de povești și personaje. Nu mă îndoiesc că s-ar putea scrie o mică broșură pe tema asta, pe care eu, una, aș citi-o cu mare interes. La fel de util ar fi fost și un glosar cu termenii mai puțin cunoscuți, care nu se regăsesc în Dex (de pildă, crasnici, brehne, hale, iormorog). În al doilea rând, unele referințe la locuri și situații familiare nu m-au încântat foarte tare, poate pentru că semănau prea mult cu realitatea și aș fi preferat niște analogii mai subtile. 

Nu e musai să fii fan al cărților fantastice pentru a citi cu plăcere „Cartea Pricoliciului”, care, cum spuneam, e primul volum al trilogiei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”. Când e vorba de personaje familiare, cunoscute din copilărie, parcă ai de-a face cu o anexă a realității, una care ține de anii de început. Voinicii, domnițele, caii năzdrăvani și zmeii aparțineau pe atunci unei lumi miraculoase ce nu era pusă la îndoială, căci imaginația zburda liberă, neîngrădită de opreliștile unei minți adulte, care se lasă mai greu ademenită pe cărările istoriilor fanteziste. Cum spuneam mai sus, narațiunea complexă și destul de solicitantă pare că se adresează mai degrabă cititorilor adulți, dar bineînțeles că și cei tineri se vor bucura de aventurile Pricoliciului și ale celorlalte făpturi de basm care populează Țara Vampirilor. Nu pot să închei fără a spune că mi-a plăcut și cuvântul de final al autoarei, scris într-o notă personală, din care ne putem face o idee despre imensa muncă din spatele „Cărții Pricoliciului”, precum și a celorlalte volume din serie, pe care le aștept cu nerăbdare. 

Împăratul verde, ilustrat de Amalia Dulhan


3 comentarii

  1. De abia aștept să apară volumul doi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu! Sper să nu mai avem mult de așteptat. :D
      Dar tu mai ții minte ce se întâmplă în primul volum? :))

      Ștergere
    2. Mai ţin minte oarecum, că l-am citit după Paști (și nici n-am mai citit mare lucru după aia). Poate că va trebui să recitesc fiindcă o fi conţinînd indicii folositoare pentru volumul doi pe care n-o să le mai ţin minte pînă atunci. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.