Dincolo de ferestre - Irina Georgescu Groza

miercuri, 28 iunie 2017


Proză scurtă de Irina Georgescu Groza

„Dincolo de ferestre”, de Irina Georgescu Groza | Editura Casa de Pariuri Literare, 2016, 142 pag. | Ilustrații de Kiki Georgescu


Anul trecut, tot prin iunie, am auzit prima oară de Irina Georgescu Groza, care debutase cu un volum de proză scurtă destul de lăudat, „Dincolo de ferestre”; în scurt timp, am întâlnit-o pe scriitoare pentru a-i lua un interviu despre biblioteca personală. Iată că a trecut un an până am reușit să ajung și eu la cartea Irinei, dar întâmplarea fericită a făcut să o citesc la Constanța, orașul în care autoarea a trăit mai bine de 20 de ani și unde se petrec o parte din poveștile ei. Câteva chiar s-au insinuat în plimbările mele prin tenta lor fantastică și înțelesurile ambigue, mai cu seamă Casa de pe țărm, pe care o citisem deja în iocan 1.

N-am trișat și am mai citit o dată povestirea, de data aceasta atentă la detalii. Ceva mai târziu, plimbându-mă prin Constanța, m-am întrebat dacă nu cumva acea casă de pe faleză este una dintre frumoasele clădiri părăsite, învăluite într-un aer misterios și ușor amenințător, care privesc marea din centrul orașului. La geamul unei astfel de case am fotografiat cartea, parcă așteptându-mă ca, din clipă în clipă, o mână zbârcită să înlăture brusc un colț al perdelei prăfoase, speriindu-mă de moarte. Să fiu despărțită doar printr-o pereche de geamuri și o bucată de pânză îngălbenită de o cameră veche în care s-au petrecut lucruri neștiute, în care cineva a iubit și poate chiar a murit, e de ajuns pentru ca imaginația mea să o ia razna. 

Cum Casa de pe țărm a fost prima mea întâlnire cu scriitura Irinei, îmi formasem impresia (eronată, de altfel) că mai toate prozele din acest volum vor avea o tentă fantastică - ceea ce nu m-ar fi deranjat deloc. Ei bine, n-a fost așa. Doar o treime din povestiri au elemente supranaturale (într-o proporție mai mare sau mai mică), în rest predomină realismul, chiar dacă uneori acesta e tivit cu o urmă de ambiguitate, care naște semne de întrebare: ce s-a întâmplat, de fapt, în povestea asta? Atâtea câte sunt, prozele fantastice au acea calitate a realismului magic: le accepți imediat ca pe o variantă posibilă a realității - sau cel puțin așa mi s-a întâmplat mie. 

Știind-o pe Irina Georgescu Groza, care este o fire delicată și caldă, mereu senină și cu zâmbetul pe buze, m-am mirat când am găsit în povestirile ei o cruzime uneori exacerbată. Violența asta chiar m-a luat prin surprindere, nu m-aș fi gândit că în străfundurile unui suflet delicat se ascunde un grăunte de o asemenea duritate. Au fost scene care mi-au făcut pielea de găină, deși le-am citit pe plajă, într-o zi călduroasă de început de iunie. Mai ales una dintre ele mă bântuie și acum, fiind legată de degetele fine și albe ale micuței Pauline. Ah, și ar mai fi ceva: deși nu-i cunosc trecutul, cel mai mult am regăsit-o pe autoare în povestirea Dintr-o clipă-n alta, care, nu pot explica de ce, mi-a dat senzația că este parțial autobiografică. 

La cuprins, am notat fiecare povestire cu +, ~ sau -, în funcție de cât de mult mi-au plăcut. Din cele 22 de proze, una singură este cu minus, 14 sunt cu +, iar 7 sunt cu ~. Avem cinci povestiri scrise la persoana I și una la persoana a II-a (îmi plac statisticile, mda). M-au încântat varietatea subiectelor și a protagoniștilor, stilul care se schimbă de la o povestire la alta, dialogurile reușite și pendularea între tonul grav și cel plin de umor. Irina Georgescu Groza scrie la fel de bine despre copii, adulți și bătrâni, bărbați și femei deopotrivă; recitind fragmente din carte, am observat că cel mai mult îmi plac prozele în care autoarea vorbește despre copii.  

Bunica îi spunea mereu să nu se teamă de câinii care-și făceau veacul la prima scară, că doar se vaită de foame și singurătate. Ochii lui verzi și bănuitori încercară să pătrundă întunericul nesfârșit și umbrele cu cozi. Trecu foarte aproape de ele, cu urechile ciulite. Dacă nu-l lăsau în pace, avea să le arunce cele trei oase de pui, învelite într-un șervețel, de cu o seară înainte. Pipăi în buzunar și respiră adânc. Era om mare. (pag. 10)
Copila umple cana, câțiva stropi ajung pe rochiță. Cu o mână toarnă în palma făcută căuș și își freacă ochii, pe gene dă ușor, cu buricele degetelor, să nu facă riduri, cum scrie în revista Femeia. Prosopul miroase a mâncare de cartofi și bulion, și fata se oprește cu el în mâini și se strâmbă, îl aruncă în albia cu rufe. Își trece cu grijă pieptenele prin părul bălai. Sus, lângă oglindă, pe o policioară din lemn crăpat, stau crema mamei și deodorantul Impuls, îl scutură ușor, e aproape gol. Numai puțin într-o parte și-n cealaltă, ce bine miroase. (pag. 73)

Cele mai multe proze au ca numitor comun familia și relațiile de cuplu, cu bătrâneți marcate de teamă și copilării nu tocmai fericite, cu înstrăinare, crize domestice și decepții în dragoste, cu bărbați slabi și bărbați violenți, cu soacre care știu să obțină ce vor, soții ofilite, tați vitregi și amante. Sunt însă și alte teme abordate în acest volum: autoarea scrie despre pierdere și dor, maturizare și nesiguranță, prietenie și compasiune. În mai toate povestirile se poate observa o lipsă - lipsa tatălui, a bunicii, a înțelegerii, a norocului, a reciprocității în dragoste, ba chiar și a rațiunii. 

Mi-au plăcut foarte mult începuturile, care ne catapultează direct în miezul acțiunii, fără introduceri elaborate - de altfel, prozele sunt scrise într-un stil simplu, cu economie de cuvinte, fără a spune mai mult decât e nevoie. Ba adeseori se spune mai puțin, păstrând conuri de umbră și vagi mistere, căci autoarea îi lasă mână liberă cititorului să reconstituie singur puzzle-ul narațiunii. Multe proze au finaluri neașteptate și mai toate sunt neterminate, ceea ce m-a făcut să întrerup lectura după fiecare povestire și, înainte de a trece la următoarea, să întorc pe toate fețele ceea ce am citit. 

În volumul Irinei întâlnim o paletă largă de personaje, angrenate în situații dintre cele mai diverse, care uneori alunecă pe panta irealului: un băiețel care pleacă de acasă în toiul nopții; două surori în vârstă care locuiesc singure; o studentă invitată la ziua de naștere a unui seminarist; un bărbat ghinionist care face o descoperire uluitoare la duș; un condamnat care e trimis să-și ispășească pedeapsa într-o podgorie neobișnuită; o femeie care își dă seama că cineva o urmărește din apartamentul aflat în blocul vecin; un băiat care, în vacanța de vară, se ocupă de afacerile familiei pe litoral; un tânăr care suferă din dragoste agățat de hornul unei case - și multe altele, doar volumul cuprinde 22 de povestiri. 

Stătea lungit în pat, cu plapuma până la bărbie și ochii în tavan. Mariana sforăia lângă el, pe jumătate dezvelită. În cameră intra lumina felinarului de pe stradă. Îi privi pielea încrețită pe brațe și sânii atârnând pe sub cămașa de noapte ca două știuci moarte. Femeia care pe vremuri se cuibărea lângă el în pat și râdea la gâdilituri horcăia acum, pârâind din toate încheieturile. O prinse de nas, Mariana mârâi și se întoarse cu spatele la el. De jos, din salon, mai răzbătea până la el zgomot de tacâmuri și farfurii, și o auzi pe fiică-sa râzând. (...) Dănuța se schimbase de când o văzuse acasă, de Paști. Se mai împlinise, și pieptul îi era mai mare, o auzise pe nevastă-sa vorbind încet la telefon de o operație, dar nu voise să-i spună despre ce era vorba. Să nu fie însărcinată, se sperie Tinel și inima începu să-i bată mai tare. Asta o fi graba? Fir-ar să fie de treabă! (pag. 119)

Preferatele mele? Hmm, sunt destul de greu de ales, pentru că mi-au plăcut mai multe, dar iată o selecție de opt titluri: Balerina, Valeruș și luna portocalie, Verișoara Otilia, Dincolo de ferestre, Père Tinel, Casa de pe țărm, Radio, Regele Louie

Povestirea Mi-e frică de tine mi-a plăcut cel mai puțin, nu pentru că e una dintre cele violente (deși răul e previzibil aici, spre deosebire de alte proze), ci pentru că scriitura e mai slabă pe alocuri (sfârcurile i se întăresc în palma mea, care le spune, complice, fiți măcar o dată stăpânii voștri și trimiteți semnalul bun), iar uneori limbajul mi s-a părut nepotrivit cu personajul. Nu știu dacă intenția autoarei a fost să creeze o discordanță între acțiunile lui și frumusețea cuvintelor (rămân așa, uitând să mai respir, să deschid ochii, cu greutatea lumii în mâini), însă pe mine nu m-a încântat discrepanța asta.

Am observat câteva lucruri în volumul de față: cărțile sunt prezente în multe dintre povestiri, personajele, chiar și cele la care nu te-ai aștepta, citesc romane sau poeme, trasând o hartă un pic improbabilă a lecturii, deși tare fain ar fi ca lucrurile să fie așa cum le vede Irina. Și îngerii apar în varii forme, fie ca bibelouri, fie pictați pe un breloc, fie menționați într-o postare pe Facebook, fie în persoana unei bătrâne care își flutură la geam mânecile albe ale cămășii de noapte. 

Desigur, apar și ferestrele, decupaje transparente ce se deschid în intimitatea oamenilor de dincolo sau prin care aceștia privesc lumea și, uneori, fac un gest prin care unesc universul din interior cu cel din afară. De la fereastră, o mamă îi aruncă fiicei banii și sacoșa; de la pervaz, o bătrână strigă după ajutor; pe fereastră, un bărbat infidel sare în grădină; dintr-un apartament, o femeie observă ferestrele blocurilor din față, mii de scorburi întunecate privind spre ea; prins între geamuri, un fluture se zbate fără să realizeze că scăparea se află la o palmă distanță. Ca o adiere de vânt neobservată, pătrundem pe fereastră în lumea personajelor, observându-le prin ochiul atent al scriitoarei. Sunt fragmente de viață decupate din vârtejul mai extins al timpului, uneori bucăți decisive în care existența ia o altă turnură sau chiar ajunge la un capăt de drum. 

În seara aceea de iunie, mirosul florilor de tei alunecă pe pervazul ferestrei, umflă perdeaua albă, din voal, se lovi de căldura adunată ca un nor gros, pe tavan, și coborî pe perna lui, amintindu-i de Lily cea cu ochi de pisică sălbatică. Îi simțea încă mâinile mângâindu-i pieptul, urcând pe gât și tâmple și-alunecând la loc, pierzându-se sub cearceafurile înnodate. Le privi, albe și încă boțite, acoperindu-i trupul înfrigurat. Se întinse să stingă veioza chiar când Ingrid intră în cameră și se așeză la măsuța cu oglindă, fără să-l privească. Își aranjă perna sub cap și-și aduse o gleznă peste cealaltă, își privi soția pieptănându-și părul lung, ondulat, cu mișcări încete ale brațelor ei subțiri, îmbătrânite. O privi cum își toarnă pe discheta de bumbac un strop de cremă și își șterge pielea încet, și-apoi în oglindă, închizând pe rând câte un ochi, în timp ce sprâncenele îi erau ridicate, iar el se gândi că lucrurile nu mergeau deloc bine în ultima vreme. (pag. 49)

***

Pentru că s-a stârnit o încurcătură și am plecat de la Irina Georgescu Groza cu două exemplare ale cărții „Dincolo de ferestre”, ne-am hotărât ca pe unul dintre ele să îl oferim unui cititor sau unei cititoare. Mi-aș dori doar ca volumul să ajungă la cineva cu adevărat interesat de el. Pentru a vă înscrie în concurs, trebuie să răspundeți la următoarele întrebări: Ați mai citit proză scurtă românească? Ce volume v-au plăcut? Aștept răspunsurile voastre până duminică, 2 iulie, ora 23:59. Îl voi alege pe cel care-mi place cel mai mult, iar dacă sunt mai multe și nu mă pot hotărî, voi apela la o tragere la sorți cu Random.org. Predarea cărții se poate face personal, în București, sau prin poștă, la o adresă din țară.



5 comentarii

  1. Cred că n-a observat nimeni paragraful de la sfîrșit. :) Sau a fost pe facebook?

    M-ai făcut curioasă, o să caut cartea mîine cînd ajung prin librării. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am anunțat concursul pe Facebook, pentru că am vrut ca volumul să ajungă la un cititor cu adevărat interesat de carte (bine, puteam să pun un deadline mai îndepărtat, mai ales că nu toată lumea vede imediat o recenzie). Dar se pare că paragraful de la sfârșit a trecut neobservat, dap. Sau lumea e mai puțin interesată de debuturi și/sau proză scurtă, nu știu. Așa că, în acest moment, ești singura candidată - dacă te interesează, desigur. :)) Poți să recomanzi câteva volume de proză scurtă românească și gata, volumul e al tău, you've earned it. :)

      Ștergere
    2. Mulțumesc, Ema. :)

      Mi-a plăcut mult Best of. proza scurtă a anilor 2000 pentru că am găsit acolo niște povestiri care nu păreau genul meu și care totuși m-au prins pînă la sfîrșit de am rămas impresioantă de sofisticarea mea (din păcate n-am volumul aici și nu țin minte numele autorilor. Emoticon cu fîstîceală).

      Mi-au plăcut, de asemenea, Escapada Laviniei Braniște, Cum încărunţeşte o blondă a Adrianei Bittel, O limbă comună a lui Sorin Stoica. La capitolul vechi, da' buni o să menționez numai I.A. Bassarabescu și proza scurtă a lui Caragiale (în special nuvelele).

      O să mă opresc aici că și așa am scris o grămadă. :D

      Ștergere
    3. Cer iertare pentru răspunsul întârziat, am avut câteva zile foarte pline. Aseară, când am avut un pic de timp și m-am apucat să răspund la comentarii, nu mi-a mai mers tastatura digitală de la telefon. Am crezut că gata, a decedat telefonul, dar și-a revenit între timp.
      Mulțumesc pentru recomandări, doarlegumă! Uite, am de ceva vreme în bibliotecă volumul Best of, dar încă nu m-am apucat de el. Și cât mi-l dorisem...
      Comunicăm în privat să vedem cum ajunge "Dincolo de ferestre" la tine. Chiar mă bucur că și-a găsit cititoarea. :)

      Ștergere
    4. Mulţumesc, Ema, ai scris frumos despre carte și mă aștept să-mi placă povestirile. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.